Săptămâna aceasta, Microsoft a anunțat mai multe modificări aduse programului propriu de donații software, prin care a ajutat până acum peste 40 de mii de organizații. Noile prevederi ușurează accesul la software Microsoft pentru organizațiile non-profit.
Astfel, numărul de produse software care pot fi solicitate a fost extins de la 6 la 10, pentru a permite organizațiilor non-profit și celor neguvernamentale să obțină toată gama software necesară.
Totodată, de acum încolo, trei noi categorii de organizații non-profit pot apela la programul de donații software Microsoft: organizații de cercetare medicală, fundațiile private și asociațiile sportive și culturale de amatori.
Programul de donații include o nouă ofertă Get Genuine care permite organizațiilor non-profit să utilizeze software Microsoft autentic pe PC-urile proprii, cu acces la actualizări și securitate îmbunătățită.
Organizațiile non-profit care fac solicitările software prin Rețeaua Globală TechSoup pot obține și urmări detaliile legate de aceste donații prin Centrul Pentru Donații Microsoft, un site nou care permite organizațiilor să supervizeze istoricul donațiilor primite și să identifice produsele pe care le pot solicita.
Organizațiile non-profit pot solicita acum donații software de la Microsoft prin rețeaua globală TechSoup oricând este necesar, nu doar odată pe an, ca până acum.
Programul de donații a debutat în 1998 și este disponibil în peste 100 de țări, iar până acum donațiile software Microsoft însumează peste 3,9 miliarde de dolari.
Resurse:
- TechSoup România
- Microsoft Corporate Citizenship – Site Microsoft România
- Oportunități pentru ONG-uri – Microsoft România
- Microsoft Corporate Citizenship Tools – Find Nonprofit Resources
articole conexe :
ITSpark & TechSoup România - past and future projects - emisiune-pilot marți, 13 decembrie 2011 Această emisiune a fos ...
O versiune nesuportată de Windows nu va mai primi actualizări software prin Windows Update. Actualizările includ ...
IntroÎn cadrul acestei emisiuni vom discuta despre Cloud Computing pentru ONG-uri.Vom discuta despre ce înseamnă cloud computi ...
Microsoft a lansat zilele trecute un update (momentan facultativ) care aduce unele noutăți funcționale și unele îmbunătățiri d ...
De regulă, producătorii software oferă pachete de instalare Web pentru produsele lor, în vederea descărcării de către utilizat ...










