Steve Sinofsky a dat ieri startul cursei contra-cronometru spre lansarea versiunii următoare de Windows 8 prin lansarea blogului oficial Windows 8.

Primul articol, numit ”Bun venit la Building Windows 8” este manifestul Microsoft privind viitorul sistem de operare. Un sistem care – spune Sinofsky – este re-imaginat, de la chipurile pe care rulează până la experiența finală a utilizatorului.
Ideea este explicată pe larg, esențial de reținut fiind faptul că la ora aceasta două PC-uri din trei sunt sisteme mobile, iar lucrurile s-au schimbat foarte mult de la ultima reproiectare radicală a Desktopului, (ca spațiu de lucru), adusă de Windows 95.
Mai toate PC-urile au wireless, au ecrane de dimensiuni foarte diferite (de la 10 inch la monitoare HD multiple conectate la același sistem), spațiul de stocare a făcut saltul de la sute de MB la sute de GB. Apariția telefoanelor mobile cu ecrane multi-touch, cu funcționalitățile deosebite pe care le aduc, modifică pentru toți semnificativ experiența utilizator-PC.
În articol se mai arată că Building Windows 8 (pe scurt B8) se vrea un loc de dialog între Microsoft și cei care vor testa versiunea pre-release în lunile următoare. Am îngroșat aceste cuvinte pentru că acesta este un semn clar că nu mai avem mult până la o versiune de încercare.

Când spun aceasta, mă bazez pe faptul că de regulă Microsoft păstrează tăcerea oficială până când chiar are ceva pregătit. Iar în cazul Windows, acesta este cel mai pur stil Sinofsky. Acesta este neoficial recunoscut drept omul care tace și face, față de alți reprezentanți ai gigantului din Redmond, care deconspiră planuri și apoi dezamăgesc prin neconcretizarea acestora. De altfel, acest argument este prezent chiar în articol. Sinofsky arată:
We’ve heard people express frustration over how little we’ve communicated so far about Windows 8. We’ve certainly learned lessons over the years about the perils of talking about features before we have a solid understanding of our ability to execute.
Multă lume și-a exprimat frustrarea în legătură cu limitarea de până acum a comunicărilor Microsoft despre Windows 8. Am învățat din lecțiile anilor precedenți despre pericolul de a discuta despre caracteristici înainte de a avea o certitudine în ce privește abilitatea noastră de a le transpune în realitate.
… Intenția Microsoft în privința acestui blog pre-release este de a avea suficientă siguranță despre caracteristici și produs înainte de a vorbi despre ele.
Blogul poate fi urmărit pe Twitter la @BuildWindows8 și prin link-uri scurte http://win8.ms, care vor conduce spre articole și clipuri video.
Acest prim articol oficial despre Windows 8 revitalizează activitatea și pe blogul ”Windows fără limite”. Mai familiar spus, gata cu vacanța, avem treabă !
articole conexe :
Nici nu am publicat bine articolul cu noutățile despre Office 365, că a venit un mail de la Microsoft, cu noul beta ...
Pentru prima oară după mult timp, un toolbar de browser mă convinge să îl instalez și să îl folosesc. Doi factori au stat la b ...
Mare atenție la mesajul de la noreply@carti-postale.tiparite.ro, pentru că este o falsă felicitare ! Undeva în text chipurile ...
Mai multe surse, printre care și windows8italia.com au postat informații și screenshot-uri Office 15 Milestone 2 (build 15.0.2 ...
Steven Sinofsky a postat un articol nou pe blogul oficial Building Windows 8, în care vorbește despre organizarea echipelor de ...










